Iona
Piesa de debut a lui Marin Sorescu în dramaturgie, Iona va
deveni prima parte a trilogiei Setea muntelui de sare, fiind urmată de
Paracliserul şi Matca. Această „trilogie a nedumeririlor”, cum o numeşte însuşi autorul, a
izvorât din lupta omului pentru cunoaştere, din setea sa de absolut, din
căutarea nepotolită a unei ieşiri din absurdul vieţii zilnice. Titlul trilogiei
¨Setea muntelui de sare¨ este o metafora care sugereazaideea ca setea de
adevar, de cunoastere si de comunicare sunt caile de care are nevoie omul
pentru a iesii dinabsurdul vietii,din automatismul existentei
Într-un Extemporal despre mine, Sorescu defineşte trilogia
drept o „carte de
filosofie”, care nu a luat însă forma tratatului sistematic, ci pe cea a teatrului de idei, în
care sensul simbolic e mai important ca reprezentarea realistă.
Current:
Opera este teatru modern,
cu elemente expresioniste,elemente de teatru al absurdului si modern.
Elementele expresioniste
regasite in “Iona” sunt vizionarismul,
revolta personajului principal, aspiratia spre absolut, dedublareaeroului, dorinta de evadare din
mediul ostil, dar si predominanta metaforei, iar printre elementele de teatru
al absurdului se numara tema solitudinii, finalul deschis, ironia, personajul
generic,limbajul demitizant, solilocviu.Prezenta
unui singur personaj si indicatiile scenice care arata un decor simplu sunt
elemente de teatru modern. Piesa a fost subordonată teatrului absurd, de care
se apropie, e drept, Prin motivul singurătăţii, prin universul închis,
concentric, prin sugestia imposibilităţii de a comunica şi a derizoriului existenţei umane,
dar se indepărtează fundamental de acesta prin faptul că Iona - spre deosebire
de eroii lui Becket, de pildă - are conştiinţa situaţiei absurde în care se află şi prin finalul
optimist în mod paradoxal.
Specie:
fiin considerat teatru modern, este un adevarat hybrid de specii dramatice. Parabola= “povestire
încifrând în planul ei figurat o
învăţătură morală sau religioasă”. Drama “Iona” dă naştere, de-a lungul celor
patru tablouri, la interogaţii
existenţiale grave, privitoare la: viaţă, moarte, singurătate, destin;
prin aceasta trăsătură, ea se încadrează în teatrul de idei, devenind un adevărat poem dramatic al neliniştii
metafizice.
GENEZa
În Biblie, profetul
Iona este pedepsit pentru nesupunere la porunca divină, fiind închis, ca într-o
carantină, trei zile şi trei nopţi în trupul unei balene. Pocăindu-se, Iona
este eliberat.
De la această secvenţă biblică pleacă Marin Sorescu, redimensionând însă
mitul, desacralizându-l.
În spirit
existenţialist, autorul vorbeşte în tragedia sa despre omul brutalizat de existenţă,
despre determinismul
necruţător al circumstanţelor. Piesa lui Marin Sorescu nu este o
dezvoltare a mitului ci o interpretare a acestuia intr-o opera laica despre conditia omului
contemporan care se trezeste singur in lume ca intr-o situatie limita perpetua.
Pornind de la metafora lui Nietzsche,
“Solitudinea m-a înghiţit
ca o balenă”, Iona devine simbolul strigătului tragic al individului
însigurat, care face eforturi disperate pentru a-şi găsi identitatea.
Titlul
cuprinde numele protagonistului, Iona, care e traduce in ebraica ca porumbel,avand
conotatia libertatii. De asemenea, titlul trimite la mitul biblic al proorocului
Iona, Destinul personajului dintragedie este diferit, el fiind prizonier fara scapare.Personajul
principal si eponim, Iona este imaginea generica a omului modern.
TEMA
Marian Sorescu pleacă de la metafora lui Nietzsche:
„Solitudinea m-a înghiţit ca o balenă”. Piesa Iona dă expresie strigătului tragic al individului
însingurat care face eforturi disperate spre a-şi regăsi identitatea
(„Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona”) şi spre a-şi câştiga libertatea. opera soresciană sugerează limitele existenţiale,
vorbind despre tragismul
individului solitar, care încearcă să-şi găsească o identitate. Căutarea
sa are o dublă
semnificaţie, cele două sensuri presupunându-se reciproc: vrea să iasă
din burta balenei
(să-şi găsească, prin urmare,
un loc al lui) şi să înţeleagă cine este, dar ieşirea presupune tocmai
găsirea identităţii, şi de aceasta din urmă el nu este sigur.
Structura
Piesa este alcătuită din patru tablouri, într-o alternare de afară (I şi IV) şi de înăuntru (II şi III).
La nivel structural pot fi delimitate 2 planuri, unul
anecdotic al evenimentelor si celalalt parabolic al semnificatiilor.Din
perspectiva primului plan actiunea propriu-zisa nu exista. Structurata in 4
tablouri, drama se foloseste deconventii cinematografice moderne, cu scene
foarte scurte decupate parca din spoturi publicita
Timp si
spatiu: în mod cu totul aparte, relaţiile spaţiale se definesc prin
imaginar, marea, plaja.şi burţile peştilor fiind metafore ale existenţei umane,
precum şi prin spaţiul închis, psihologic al protagonistului, care îşi pune
întrebări şi îşi răspunde. Relaţiile
temporale reliefează,în principal, perspectiva discontinuă a timpului psihologic, cel
cronologic fiind numai un procedeu artistic de amplificare a stărilor
interioare ale protagonistului. Timpul este unul general valabil
Ieşirea
din limite vechi (peştele I) este intrarea în limite noi (peştele II).
Iona se descoperă pe sine ca ins captiv într-un labirint în care fiinţele au o dublă
identitate, de vânat şi
vânător, de jucărie
a destinului şi de destin.
Iona moare rostind cuvinte pline de speranţă :”Răzbatem noi
cumva”. Moartea sa nu înseamnă sfârşitul aventurii, ci corectarea traiectoriei demersului cunoaşterii,
o deviere spre interior a acesteia.
Experienţa de cunoaştere, în Iona, consacră un elan individual care
întruneşte un „consens al umanului”. În această constă exemplaritatea
demersului în labirint al lui Iona. Văzând că universul este acelaşi lanţ de
burţi de balene, Iona conştientizează şi limita la care a ajuns. Aici trebuie
relevat tragicul, „în intâlnirea unei fiinţe conştiente finite cu propria sa finitudine percepută
ca limită” (Gabriel Liiceanu).
Labirintul
rutinier străbătut de Iona generează acea „deschidere spre bine”
caracteristică unui „rău asumat prin înfruntarea conştienta a limitei”.
Niste secvente definitorii pentru ilustrarea solitudinii personajului sunt pe
de-o parte scena in care Iona isi pierde ecoul iar pe de alta parte scena in
care protagonistu scrie un bilet cu propriul sange taindu-si o bucatade piele
din padul palmei stangi. El incearaca astfel sa gaseasca salvare si trimite
scrisoarea punand-o intr-obasica de peste. Faptul ca tot el gaseste biletul ii
accentueaza sentimentul acut al singuratatii
Rolul indicatiilor scenice este de a ajuta la clarificarea semnificatiilor
simbolice si de asemenea, de a oferi un sprijin pentru intelegerea problematicii textului.
Evident, nimic din ce se intampla in scena nu trebuie interpretat in plan real,
piesa fiind o parabola a
cautarii spirituale a individului. Toate gesturile eroului, indicatiile
de regie, decorul, totul trebuie asadar „citit” in cheie simbolica.
CONCLUZII
Iona îşi asumă revolta ca atitudine polemică faţă de un destin insumabil, îşi
confruntă destinul propriu (destinul-jucărie) cu destinul leviathanic al
lumii.Iona încearcă să arate umanităţii neîncrezătoare un leac tămăduitor:
cunoaşterea de sine, forţa tămăduitoare a spiritului.
aparut intr-o epoca inca
plina de clisee
ideologice, cu personaje
schematice, avand o existenta comuna, nutrita numai din lupta pentru impunerea ideilor politice
ale vremii, teatrul lui Marin Sorescu reprezinta un efort de sincronizare cu problematica dramaturgiei
europene si readuce in discutie drama destinului uman, existenta
absurda, mai puternic marcata la noi de conditiile oprimante ale regimului
totalitar.
Opinie
Parabolă, deoarece printr-o alegorie, adică un şir de
metafore, Sorescu oferă o pildă de viaţă, din care omul simplu să înveţe că
totdeauna puterea, energia şi soluţia de a ieşi dintr-o situaţie-limită se află
numai în sine, în propria capacitate de supravieţuire. confirmând afirmaţia lui
Eugen Simion: "Când un poet scrie teatru, este aproape sigur că piesele
lui sunt nişte metafore
dezvoltate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu