Plumb
Simbolismul apare la sfarsitul sec XIX in Franta ca
produsul acelui mal de
siècle, apare ca reactie impotriva retorismului romantic si impersonalitatii parnasiene. Curentul este
teoretizat in articolul “le symbolism” publicat in revista “Figaro literaire”
de catre Jean Moreas.
Simbolismul romanesc a aparut concomitant cu cel European, datorita lui
Alexandru Macedonski.
În evoluţia simbolismului românesc, poezia lui George
Bacovia marchează etapa simbolismului autentic. Ea conţine ultimele reverberaţii ale
eminescianismului şi deschide
perspectiva modernismului. La Bacovia, poezia încetează să reprezinte
obiectele; ea este
expresia unei percepţii inverse, de la psihic spre obiect, a unei percepţii torturate,
deformate. Poezia se transformă astfel într-o stenogramă a imaginarului.
Poezia Plumb apare in 1916 si dă titlul unui ciclu
din creaţia lui George Bacovia şi ar putea foarte bine să dea titlu întregii
creaţii bacoviene
Curent:
Volumul întreg poate fi socotit ca un act de aderenţă la simbolism prin tematică,
motive, limbaj,retorica bazata pe simboluri, sugestie, muzicalitate dar şi ca o
depăşire a acestuia prin absolutul
trăirii tragice, semn al expresionismului. Despre apartenenta la
un anumit current G. bacovia afirma “nu-mi place traditionalismul,dar nici
pentru modernisti nu am laude, cat priveste despre mine, am fost si raman un poet al decadentei,
citesc de toate dar nu admir pe nimeni”
Specie: plumb este o elegie, adica exprima sentimentul de tristete si spaima de
moarte, realizata ca un monolog
liric.
Titlu:
metaforă – simbol care poate fi interpretată în mai multe sensuri. Astfel,
plumbul, prin greutatea
lui specifică mare, poate sugera apăsarea sufletească; prin culoarea lui cenuşiu închis
poate sugera monotonia şi plictisul, mediul meschin, Plumbul metalic obținut
din cuptoare, proapăt tăiat, are o culoare albăstruie, dar se pătează imediat
cum este expus la aer, căpătând o culoare griulie, mată. Când este topit capătă
un luciu strălucitor, cromargintiu cu false străluciri de-o clipă, acoperite
repede de proza grea,
diurnă, aşa cum strălucirea unei zgârieturi în inertul metal se oxidează,
recăpătându-şi culoarea banală, dezolantă, urâtă; chiar sonoritatea înăbuşită, contrasă într-o
silabă – a cărei singură vocală este “u”- lasă impresia de cădere grea, fără ecou.
Titlul poeziei este unul interior, simbolic. Repetarea de şapte ori a
cuvântului plumb (de şase ori ca determinant) dă
sugestia înlocuirii
substanţei universului, trecerea lumii din organic în mineral,
încremenirea în captivitatea morţii. Insasi autorul a afirmat ca plumbul
imprima o apasare existentiala, culoarea plumbului ars este galben-coresunde cu
starea sufleteasca a acelui moment, galbenul fiind culoarea depresiei din
punctual lui de vedere.,
Tema:conditia poetului izolat intr-o societate lipsita de
aspiratii si artificiala intr-un mediu neprielnic si ostil.
Tema poeziei este si thanatosul
(moartea). Eul poetic, minat
de ideea morţii, se coboară în infern şi rămâne prizonierul
propriei sale proiecţii. Elementul care generează şi susţine starea eului poetic este plumbul
Timpul
si spatial nu este precizat-insa domina atmosfera de nocturn., cadrul
natural este trist si dezolant,
in lirica bacoviana ploaia si ninsoarea au rezonante in sufletul omului, aducand nevroza
si frig launtric.
compozitia:poezia este alcatuita pe
principiul simetriei, din doua catrene succinte construite in baza cuvantului
“plumb”, repetat de 6 ori in pozitii simetrice, paralelismul sintactic fiind in stransa legatura
cu tehnica simbolista a
repetitiilor, doua strofe ce se constituie fiecare in cate o secventa
poetica. Prima secvenţă schiţează spaţiile thanatosului, iar cea de a doua definitivează viziunea
accentuând asupra unui eu liric
captiv în cenuşiu, pentru care sentimentele au încremenit în moarte
In 1a strofa este descrisa lumea exterioara prin termini
lexico-semantici (paradigm a mortii) ai mortii; se contureaza un cadru apasator, sufocant si
izolat. Spaţiile închiderii sunt sicriele şi cavoul. Ele semnifică
moartea şi captivitatea, sunt forme ultime ale acesteia din urmă şi de aceea
dorinţa evadării este superfluă
In a 2a strofa plumbul cuprinde si lumea interioara, tragicul existential este
generat de moartea iubirii. Amorul de
plumb este semnul
conceptualizării, de unde dispariţia sentimentului. Întoarcerea spre
apus a amorului de plumb subliniază că este vorba de somnul morţii. Aripile de
plumb ale amorului semnifică zborul întors, căderea în infern Există doar o palidă şi gratuită tentativă
de a scăpa (“am început să-l strig”), care rămâne însă fără
răspuns pentru că tăcerea este fatalitatea mineralului. Elementele naturii
primordial sunt frigul si vantul, care produc disolutia materiei. Starea de solitudine a eului liric
e sugerata de repetarea sintagmei
“stam singur”, care alaturi de celelalte simboluri, accentueaza senzatia
de pustietate sufleteasca.
Tip de
lirism:Poezia poate fi clasificata ca un lirism-subiectiv,dpdv al
tipologiei substantei lirice. Apare exprimarea directa a sentimentelor,
prezenta marcilor subiectivitatii:pers 1 singular a verbelor “stam”, am inceput
sa strig”,persoana 1 sing dedusa din adjectival posesiv “meu”.
Structura:
analiză de tip structuralist ar putea pune în evidenţă că la toate nivelurile
limbajului poetic există elemente
cu funcţie de sugestie
La nivel
fonetic, frecvenţa lui “â” şi a lui “u” imprimă versurilor sonorităţi lugubre,
monotone, întrerupte doar de stridenţa
exasperată a lui “ţ” şi “i” (scârţâiau,
strig, frig).
La nivel
lexico-semantic, paradigma
morţii este evidentă: sicriele, funerar vestmânt,
cavou, coroanele, mort.
La nivel
morfologic şi sintactic, preponderenţa substantivelor sugerează stagnarea, moartea,
captivitatea, impresie accentuată şi de trăsătura semantică a verbelor (de
stare): dormeau, stam, era – utilizate la un timp durativ:
imperfectul indicativului. Coordonarea copulativă prin “şi” exprimă acumularea
elementelor unui univers mineralizat, eternizat în plumb. Acest tip de
coordonare dă versurilor sacadare, simetrie, ceea ce întăreşte impresia de
monotonie obsedantă.
Prozodie:
Tonul elegiac al
poeziei este dat şi de
metrica ei. Predominant este iambul alternand cu amfibrahul, care
imprimă versurilor o melodie stranie, interiorizată, obsedantă.are o
constructive riguroasa, care sugereaza prezenta mortii, prin inchiderea
versurilor cu rima imbratisata, masura fixa de 10 silabe.
Imaginar
poetic: uzeaza de
numeroase figure de stil, de sunet, de constructive, semantice: aliteratia,
repetitii, parallelism
sintactic,personificari, epitete. Insistenta asupra epitetului “de plumb”
are multiple sugestii, insistand asupra existentei anoste, lipsita de
transcendenta sau de posibilitatea inaltarii.
Nivel stylistic:se remarca prezenta simbolului central
“plumb”, asociat metaforelor-“flori de plumb”, “coronae de plumb” –si
expresivitatea epitetului foarme intors amorul mu de plumb”
Mircea
scarlet considera termenul “bacovianism”cel mai potrivit pentru circumscrierea universului profund
original, creat de autor.
Concluzie: Poezia care dă titlul
primului volum al lui Bacovia defineşte un spirit modern, releva caracterul inadaptabil prin excelenţă,
prizonier al crizei de
identitate, perceputa ca un vid interior. Lirica lui poate fi catalogata ca fiind monocroma redusa la o
singura tema-moartea
In
opinia mea, autorul a reusit sa redea conditia omului modern prin
utilizarea tehnicilor simboliste, a reusit proiectare singuratatii fiintei umane pe un fundal cosmic.
Nelinistea pe care o astfel de poezie o poate concepe se afla dincolo de
cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu