Ion
in perioada interbelica,
romanul romanesc a cunoscut o evolutie spectaculoasa, racordandu-se si integrandu-se valorilor
universale. Aria tematica s a largit considerabil, formulele epice traditionale
coexistand cu solutii
artistice moderne.
Dupa aparitia romanului :”Ion” de Liviu Rebreanu, in 1920, realismul a capatat dimensiunea
obiectivitatii si a deschis portile romanului romanesc modern. Eugen
Lovinescu, cel care vedea in aceasta obiectivitate o treapta superioara care depasea si
combatea lirismul
samanatorist, care vedeau taranii imbracati in straie de sarbatoare
fericiti ca muncesc in sanul naturii, il considera pe Rebreanu creator obiectiv
.
Geneza:
Geneza romanului
Are la baza trei experiente de viata petrecute la distanta
in timp:
- o scena la care autorul a fost martor discret , un taran
in straie de sarbatoare saruta pamantul ca pe o ibovnica-povestirea surorii
saale, care zicea de o fata batuta de tata pentru ca a ramas insarcinata de la
un taran sarac
-discutia cu ion al glanetasului, care ducea patima
pamantului, de parca ar fi o fiinta vie
Nuvela Rusinea a constituit nucleul romanului, iar o prima
varianta a acestuia s-a numit Zestrea.
Current:
Ca formula estetica Romanul
este realist in primul rand prin tematica sociala-tema pamantului pentru ca el determina ierarhizarea sociala a
indivizilor in universal rural. Perspectiva realista presupune o
intelegere a literaturii ca mimesis,
in care autorul isi propune sa reflecte lumea ca intr-o oglinda, in toata complexitatea ei,
creand in acelasi timp iluzia unei lumi adevarate, care respecta principiul cauzalitatii si al
coerentei. Criticul Nicolae Manolescu in lucrarea “arca lui noe” incadreaza opera in
categoria romanului doric,
considerand ca iluzia
vietii este aici mult mai importanta decat iluzia artei. Se inscrie in
tiparele realismului si datorita perspectivei narative, dar si a personajelor ce intruchipeaza
mai multe categorii sociale.Personajul principal este exponential pentru o anumita categorie sociala,
iar structura sa psihologica este pusa sub semnul unor trasaturi dominante: tipul taranului,
caracterizat printr-o inteligenta dura, egoism si cruzime, dar mai ales
printr-o vointa imensa.
Romanul realist mai presupune un tip anume de personaj, purtator de cuvant al
naratorului, ceea ce-i confera acestuia un grad mai mare de
obiectivitate: personajul alter-ego.
Acesta este Titu Herdelea, care va aparea si in alte romane (Rascoala, Gorila). In Ion, el face
legatura dntre cele doua planuri si ii detemina pe membri celor doua familii sa
comunice. Este un personaj tipologic, reprezentand intelectualul dilematic,
care cauta raspunsuri la marile probleme ale existentei personale si sociale.
Rebreanu si-a transpus propria personalitate in acest personaj, venit din
ardeal in 1909.
Prin
sondarea zonelor abisale ale inconstientului uman, prin interesul pentru
instinctualitate,
prin reprezentarile crude
si brutale ale realitatii, inregistrate intr-un spirit de reporter ce urmareste sa ofere
documente de viata ca pentru un studiu clinic, romanul lui Rebreanu poate fi
considerat naturalist.
Specie
roman-scriere epica in proza, pluriepisodica, cu acțiune
complexă și de mare întindere, desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje
numeroase și intrigă complicată.
Titlu“Ion”
desemneaza destinul individual al taranului roman in lupta pentru dobandirea
pamantului. Autorul insusi marturiseste ca “desi anodin (banal), titlul mi s-a parut semnificativ”.
Tema
Rebreanu creează o capodoperă în care tema foamei ancestrale de pământ a țăranului roman se
dezvoltă într -o monografie
a satului transilvănean de la începutul secolului al XXlea, împletită cu
tema vieții și a morții, a iubirii și a căsătoriei, tema națională și cea a
intelectualității.
Perspectiva
narativa
Cea mai evidenta trasatura a acestui roman din punctul de
vedere al modernizarii se regaseste la nivelul perspectivei narative, care este
de tip auctorial. Atitudinea naratorului este una demiurgica, Naratiunea se
face la persoana a treia, de catre un narator omniprezent, omiscient, exterior
evenimentelor relatate. Asa cum sustine Nicolae Manolescu, acest narator adopta o pozitie
de „extrateritorialitate,
infatiseaza o lume care exista in afara lui si poate foarte bine fi inchipuita
si in absenta lui”. Viziunea
naratologica, notiune ce desemneaza raportul dintre cantitatea de
informatii stiute de narator si cele stiute de personaj, este „din spate” (Tzvetan
Todorov), corespunzandu-i focalizarea de tip „zero”.
Structura la nivel macrotextual, adica per ansamblu se poate observa:
Romanul are o structura binara,isi
desfasoara liniile de fort ape 2 coordonate principale, in functie de cele doua
glasuri de care asculta Ion. La randul lor, aceste doua secvente epice ample
sunt subdivizate in capitole; intre cele doua miscari (intrarea in sat – iesirea din sat) se aduna substanta epica
a romanului al carui protagonist este Ion al Glanetasului.
Rebreanu foloseste tehnica planurilor paralele, prin care prezinta
simultan viata taranimii (Ion, Ana, Vasile Baciu, George, Florica) si viata
intelectualitatii (preotul Belciug si familia Herdelea). Prin urmare, actiunea
din romanul “Ion” este plasata in doua universuri sociale si psihologie
distincte:lumea taraneasca si lumea intelectualilor satului. Exista doua fire
epice:unul avandu-l ca protagonist pe Ion,
urmareste problemele taranilor si ale satului, iar celalat avandu-l in
centru pe Titu Herdelea, urmareste viata intelectualitatii, problemele
nationale, sociale si politice. Asistam astfel la o ampla desfasurare a vietii, marcata de marile ei evenimente
ca:nasterea, casatoria, moartea sau de obiceiuri stravechi. De aceea cartea are
si un caracter monografic.
O
caracteristica a romanului lui Rebreanu este constructia circulara sau de “corp
sferoid” cum o numeste chiar autorul. Impresia de intoarcere la punctual de pornire rezulta din
descrierea drumului cu care se deschide si se inchide cartea. Reluarea cu valoare simbolica
a incipitului ca final marcheaza aceasta structura circulara. Drumul care
serpuieste printre coline si ajunge in Pripas reprezinta calea care face
trecerea de la realitate la fictiune ( in incipit ) si de la fictiune la
realitate (in final). Simetria dintre cele doua elemente se realizeaza prin
prezentarea acelorasi elemente de natura geografica, toponimica ( drumul, podul de lemn, Rapele dracului,
Hristosul de tinichea etc)., dar in
ordine inversa.
Timp si
spatiu: Fiind un roman, acţiunea cunoaşte o mare mobilitate în timp şi
spaţiu autrul a ales un timp si spatiu foarte bine cunoscut lui, familiar lui
pentru ca in acea zona a screscut, a imrumutat chiar si toponimiea reala.
Precizarea timpului si spatiului aduc un plus de verosimilitate si
veridicitate.
Scene
matriciale, adica cele mai importante
Sarutul pamantului,
subliniază relaţia personajului cu mediul în care trăieşte,
este cea a horei, marcând
expoziţiunea romanului. În viziunea lui Liviu Rebreanu, hora este scena
pe care se etalează realităţile
sociale ale colectivităţii rurale. La
horă participă tot
satul, atât ţăranii,
cât şi grupul
intelectualilor. Aşezarea lor
reflectă stratificarea
socială, ierarhia satului.
Fruntaşii comunităţii,
primarul şi chiaburii,
constituie un grup separat de
ceilalţi ţărani, discutând despre treburile satului.
Construit după metoda tipizării,
Ion înfăţişează întreaga
categorie a ţăranilor
săraci, care, lipsiţi de
avere, trăiesc în
umilinţă, fiind dispreţuiţi
de cei bogaţi.
Lumea în care
trăieşte Ion e aspră, iar el apare ca un individ în luptă
cu lumea şi cu sine. Sărăcia şi orgoliul îl fac să devină o victimă a patimii
pentru pământ.
Viziunea
despre lume în romanul „Ion” stă sub semnul
concepţiei despre literatură a
lui Liviu Rebreanu. Acesta
mărturiseşte că literatura
înseamnă pentru el
„…creaţie de viaţă
şi de oameni […] Nu frumosul, o născocire
omenească, interesează în artă, ci pulsaţia vieţii.” Opera se înscrie
astfel în realism, propunându-şi să redea realitatea într-un mod veridic şi
critic
Nivel
lexico semantic: tudor vianu observa ca vocabularul este diversificat
variind in functie de nivelul social, taran sau intelectual
Concluzie:
Opera lui Rebreanu ilustreaza ceea ce Lovinescu recomanda
prozatorilor moderni, respectiv trecerea de la subiectiv la obiectiv in sensul deliricizarii prozei, al
renuntarii la excesele
idilice din operele semanatoriste sau la nota moralizatoare a celorlalte creatii
ardelenesti. Astfel, Rebreanu reuseste prin Ion sa creeze primul roman modern,
chiar daca fundalul actiunii nu il constituie spatiul citadin.
Opinieuniversul
romanesc creat de Rebreanu se defineşte prin amoralitate; este o lume în care „glasul
pământului” acoperă obsesiv
„glasul iubirii”, singurul mod de legitimare a existenţei umane fiind posesiunea pământului. Un roman ce patrunde
in zonele abisale
ale psihicului uman, intr-o lume in care legile sunt dure: nu esti ceea ce esti, ci esti
ceea ce ai-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu