Eseu/Comentariu Tema si viziunea despe lume-Testament, Tudor Arghezi

Testament

In perioada interbelica, in poezia romaneasca au existat doua curente: modernismul (Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu) si traditionalismul (Vasile Voiculescu, Ion Pillat).

Modernismul are la baza „Teoria Sincronismului”, lansata de Eugen Lovinescu, si porneste de la necesitatea aducerii poeziei romanesti la nivelul celei europene. Acest curent aduce o serie de inovatii precum aria tematica filosofica (conditia umana, creatia, trecerea timpului, cunoasterea),  ambiguitatea limbajului, prezenta metaforei-cheie, iar versificatia traditionala este abandonata in favoarea 2ingambamentului, versului alb sau versului liber, organizare astrofica si masura variabila.

Tudor arghezi este revocat atat de modernisti cat si de traditionalisti,considerat creatorul limbajului poetic modern, Dupa Eminescu, el realizeaza cel mai pregnant detasarea de expresia prozaica.  El se dezvaluie ca o entitate pluristratificata de poet, copil, calugar, mestesugar. Universul poetic arghezian cuprinde tot ceea ce framanta dintotdeauna conditia umana Arghezi este o personalitate proteica, un creator proteic, adica nestatornic, schimbator. El se schimba mereu, cu fiecare volum care-i apare, ramanand identic doar cu sine insusi. Arghezi şi-a conceput opera ca pe un ansamblu plurivalent, al cărei principiu ordonator este cel al contradicţiei. Cel dintâi volum de poezii al lui Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite (1927), se deschide cu poeziaTestament. Opţiunea autorului pentru plasarea acestei creaţii în fruntea celui dintâi volum al său, denotă caracterul ei programatic, vizibil în fiecare secvenţă a textului, avand rolul unui manifest realizat prin mijloace artistice

Curent:ca formula estetica, poezia este subsumabila modernismului prin spcie, arspoetica fiind cultivate de modernisti. De asemenea, poezia se subscrie modernismului prin faptul ca tratează şi problema limbajului, a transfigurării socialului în estetic (estetica urâtului), a raportului dintre inspiraţie şi tehnica poetică.

Specie:ars poetica, care este un concept operational prin care autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara

Titlu: este unul exterior, simbolic.o dubla metafora. La nivel obviu, el desemnează un act prin care se transmite o valoare urmaşilor. Traind in interiorul unui'Univers ale carui sfortari germinative sfarsesc in mormanele de oseminte, poetul are constiinta ca "ora rece" va veni candva si pentru el. Suferind de "o buba pamanteasca" asemeni heruvimului sau bolnav, creatorul vrea sa lase o urma a trecerii sale prin veac; de aici, "testamentul" prin care isi daruieste opera viitoare generatiilor de urmasi.  La nivel obtuz, titlul sugerează ideea de moştenire literară şi de crez artistic. Primele versuri îl explicitează. Moştenirea pe care poetul o lasă urmaşilor este una spirituală – cartea. Versurile care urmează sunt o paradigmă a cărţii, un şir de definiţii, textul căpătând aspect aforistic. Se face trimiterea la Biblie, la Vechiul şi Noul Testament deoarece moştenirea pe care o lasă eul liric urmaşilor este una spirituală. Testamentul este unul simbolic în care „beneficiarii” sunt atât cititorii, cât şi ceilalţi poeţi care se vor inspira din ideile transmise.

Tema:creatia literara in ipostaza de mestesug, creatie lasata ca mostenire unui fiu spiritual.

Structura: la nivel macrotextual substanta lirica este structurata:6 strofe de intindere inegala, Cea mai importanta particularitate a structurii substantei lirice consta in faptul ca ideile poetice nu se succed, ci se reiau in diferite structuri ale textului.

Tipul de lirism: lirism de tip subiectiv, aşa cum arată adresarea directă, prin intermediul monologului liric. Eul liric este prezent în text prin pronumele de persoana I singular şi plural („eu”, „noi”) şi prin verbele la persoana I („făcui”, „am iscat”). Ipostazele acestuia sunt diverse: Tată vorbind cu fiul, robul adresându-se Domnului, creator care lasă arta sa unui cititor

estetica uratului: charle baudlaire-fleure de mal. Arghezi considera ca orice aspect al realitatii, indiferent daca este grotesc sau sublim, poate constitui material poetic.  Fondul principal al limbajului poetic arghezian il constituie limba poporului, folosita de strabuni in procesul muncii ogoarelor. Arghezi selecteaza in scrisul sau, din materialul lexical popular o anumita categorie de cuvinte, mai dure, cu materializari “stancoase” cum le denumeste el, care sa exprime, prin sensul lor propriu si prin duritatea fonetica, asprimea vietii inaintasilor: bunuri, adunat, razvratita, strabuni, gropi, rapi, credinta, hrisov, robi, oseminte, zdrente, durerea surda si amara, tap, fierul, zace, mania etc. Aduce in plan literar cuvinte considerate pana la el degradate, excluse de generatiile anterioare de scriitori.

Negatia cu care incepe textul accentueaza valoarea bunului mostenit. Inca de la inceput se poate observa ca Arghezi face din poezie o profesie de credinta.  In conceptia argheziana, orice carte este forma cea mai inalta de oglindire a spiritualitatii unui popor. Cartea reprezinta evolutie „de la strabunii mei pana la tine”, ea reprezinta un bun creat si in intentia de a ramane prin urmasi.

Inca din prima strofa este evidentiat caracterul confesiv. Adresarea directa „Cartea mea-i fiule o treapta”  marcheaza o incarcatura afectiva deosebita si sugereaza datoria urmasilor de a continua opera infaptuita de stramosi. Termeni precum „rapi si gropi adanci” anticipeaza estetica uratului, iar versul „suite de batranii mei pe branci” exprima sacrificiul generatiilor anterioare. De aceea cei care vin, au datoria morala de a pastra, respecta si innobila opera.

A doua strofa marcheaza continuarea adresarii directe din prima strofa: O intreaga istorie de umilinte  „robilor”, poetul se va transfigura din poezie si se va transfera catre cititorul, continuatorul, viitorul creator. Poetul aseaza cartea la capatul civilizatiei.Versul „De osemintele varsate-n mine” accentueaza ideea mostenirii de la stramosi.

A treia strofa marcheaza evolutia spirituala, progresul de la munca fizica la activitate intelectuala. Poezia este asadar un proces de purificare a cuvintelor.„Le-am prefacut in versuri si-n icoane” accentueaza importanta si puterea deosebita pe care o are cuvantul in conceptia argheziana.

Cuvantul este omnipotent, mangaie sau pedepseste.

„Am luat cenusa mortilor din vatra\ Si am facut-o Dumnezeu de piatra” – sublinieaza valoarea deosebita o strabunilor, a istoriei, ea reprezentand temelia generatiilor viitoare. Stramosii vegheaza asupra urmasilor care au datoria de a continua ce au inceput ei.

Vioara reprezinta arta care aduna durerea surda si amara. Stapanul face referire la asupritori. Durerea ascultata de stapani, iar strabunii se razvrateau prin cuvinte.

Creatia apare ca o transfigurare a realitatii „Durerea noastra surda si amara”, „Biciul rabdat”, „Rodul durerii de vecii intregi”. Toate devin in poezie „cuvinte potrivite”, „versuri si icoane”, „frumuseti si preturi noi”.

Poezia este mijloc de atenuare a suferintelor de razbunare; poezia mai este si rod al strabunilor. Estetica uratului este reflectata prin „ciorchine de negi”.

Poezia inseamna deopotriva „Slova de foc”( poezia sub controlul total al inspiratiei, al harului, al trairilor nemijlocite) si „Slova faurita”  ( truda, munca, versul elaborat, cuvantul potrivit).

„Robul a scris-o, Domnul o citeste” – accentueaza  supunere poetului in fata cititorului.

Ca si Octavian Goga, Arghezi isi descopera stramosi indepartati in timp, pe care ii reprezinta in prezent. Pentru el, acestia sunt simbolurile permanentei si temelia oricarei creatii.

Prozodia: este situata intre traditie si modernitate, strofele inegale, metrica si ritm variabile, insa cu rima imperecheata.

Figuri de stil- Arghezi foloseste epitete „rapi si gropi adanci”,  metafore „slova de foc”, „Dumnezeu de piatra”, enumeratie „bube, mucegaiuri si noroi”, comparatia „Stapanul ca un tap injunghiat”, inversiune „Dulcea lui putere”,

Nivel lexico-semantic La nivelul limbajului se constata o imbinare a termenilor arhaici „hrisov”, „plavani”, „usure” cu termeni ce reflecta estetica uratului „rapi”, „negi”, „gropi”, „bube” fapt ce il individualizeaza pe Arghezi si determina critica literara sa afirme aproape in unanimitate iesirea de sub influenta lui Eminescu.

Concluzie: Afirmandu-se la sfarsitul secolului nouasprezece si inceputul secolului douazeci, cand aproape toti poetii scriau ca Eminescu, Tudor Arghezi a tinut sa demostreze ca se poate scrie si invers; frumusetii imbatatoare i-a opus o “ estetica a uratului”, maretiei celeste - bucuria modesta a existentei domestice, iar “inspiratiei”, iscusinta artizanului.

In opinia mea:  Locul lui Argezi in lirica romaneasca este intre trditie si inovatie, ACEST LUCRU SE REFLECTA TOTALMENTE si in poezia testament, in care se valorifica truda strabunilor, dar in acelasi timp se observa originalitatea poeziei se manifesta prin limbajul ei specific, prin registrul variat al figurilor de stil si prin proiectarea viziunii lirice despre creatie. Poezia, insa, a repzentat pentru Arghezi miez sufletesc, o stare, un gand, care se actualizeaza prin intermediul versurilor. Arghezi este poetul la care o idee naste sute altele.

Eseu/Comentariu Tema si viziunea despre lume-Leoaica tanara, iubirea

Nichita stanescu

O MARE forţă de iradiere asupra cîmpului literar românesc a avut şi încă o mai are, cel puţin în teritoriul poeziei, opera şi personalitatea lui Nichita Stănescu; cu el se împlinea visul retezat al tinerilor scriitori interbelici care mărturiseau efortul multiplicării, al expansiunii eului în real: în realul literaturii, în planul estetic, adică, dar şi în cel social, al lumii acesteia,

El a avut o infuenta marcanta într-un spaţiu literar jalonat de Tudor Arghezi, Ion Barbu şi experienţele Avangardei poetice româneşti. poezia moderniste interbelice, a cărei evoluţie fusese brutal întreruptă de intervenţia evenimentelor istorice şi politice

Nichita Stănescu – poet contemporan, reprezentant al generaţiei şaizeciste alături de Marin Sorescu si Ana Blandiana. Aparţine ca orientare estetica neomodernismului şi este ilustrativ pt procesul de resurecţie a lirismului, prin care se înţelege repunerea în drepturi a ceea ce este specific poeziei, anume exprimarea liberă a intimităţii, a afectului, a sentimentelor personale. el a contribuit la deplasarea accentului dinspre literatura angajată politic impusă de dictatura comunistă înspre literatura a cărei singure mize este transmiterea unei emoţii estetice

Poezia leoaica tanara, iubirea este publicata in 1964 in volumul “O viziune a sentimentelor”, cel de-al 2lea volum al autorului.

Current Literatura postbelică reprezintă o etapă cu rol decisiv în istoria literaturii române. În perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, după o etapă proletcultistă dominată de înlocuirea criteriului estetic cu cel ideologic în evaluarea operelor literare, generaţia şaizecistă reprezintă un prim moment de autenticitate şi de ierarhizare valorică şi estetică a producţiilor literare. Numele curentului exprimă, cel puţin într-o primă fază, o reluare a unor teme, motive, convenţii, procedee specifice modernismului, cristalizate într-o nouă sensibilitate. Leoaica tanara, iubirea se incadreaza prin limbajul poetic poetul rafinează expresia, creează jocuri de limbaj sau abstractizează concretul şi concretizează abstractul, astfel încât poezia sa se adresează unui public iniţiat, receptiv la experiment şi inovaţie., metaforele sunt duse pana la non-sens, este prezenta ironia fina si ambiguitatea. se adresează unui public elitist. expresivitatea limbajului poetic este evidentă prin analiza celor3 secvenţe, remarcându-se originalitatea imaginilor, intelectualizarea expresiei, sugestia. Temele cultivate în operele neomoderniste sunt: condiția omului, forța logos-ului, moartea, iubirea, nostalgia după optimismul tinereții, reflecția filozofică. Poeții neomoderniști adoptă o atitudine ludică, ironică sau chiar parodică

Specie: arta poetica erotica, este un concept operational prin care autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara. o arta poetica neomoderna specifica primei etape de creatie, caracterizand un eu liric vitalist, in care iubiera este sentimentul dominant revitalizator atat pentru fiinta sa cat si pentru poezie.

Titlul poeziei Leoaica tanara, iubirea, de Nichita Stanescu este o metafora coalescenta (in care sunt prezenti ambii termeni) apozitiva, prin care iubirea ("un sentiment") este definita printr-o imagine vizuala ("o viziune"). Pornind de la aceasta metafora centrala, poezia se constituie ca o alegorie a primei iubiri care patrunde navalnic in sufletul tanarului indragostit. Simbolul leoaicei tinere a fost interpretat si ca ipostaza a combustiei creatoare, actul cunoasterii implicand notiunea de sacrificiu ("m-a muscat leoaica, azi, de fata").

Tema:Fiind o arta poetica, tema o reprezinta viziunea asupra universlui metamorfozat prin iubire. Tema dezvolta un camp semnatic specific in care fiinta indragostitului se refugiaza intr-un univers in schimbare odata cu el.

Structura, insasi autorul se pronunta asupra divizarii poeziei in 3 secvente, corespunzatoare celor 3 strofe.

Tip de lirism: subiectiv- expunereea directa prin intermediul monologului

Prima secventa prezinta in maniera metaforica momentele indragostirii propriu zise, ca o intalnire neasteptata cu toate ca iubirea preexista in stare latent in sufletul uman. Daca ar fi sa tratam poezia ca o arta poetica, atunci prima secventa se asociaza cu intalnirea inpiratiei de catre autor. Cea de-a 2a secventa, un tablou cosmologic ce sugereaza trecerea intr-o alta stare a existentei, totul in jur se transforma sub influenta dinamizatoare iubirii sau a inspiratiei. Ultima secventa ilustreaza faptul ca fiinta umana nu se mai recunoste dupa intalnirea cu iubirea, metamorfoza dupa trairea iubirii este irversibila, transformarile sufletesti se manifesta in plan fizic. Finalul poeziei evidentiaza idea potrivit careia iubirea proicteaza omul in eternitate, precizia temporala amintita mai deveme este inlocuita cu abolirea timpului. Simturile sunt acutizate sau atrofiate sub fluxul energetic al iubirii, fiinta indragostita (eul poetic) se repozitioneaza in spatiu("natura  se facu un cerc, de-a dura... ca o strangere de ape") si in timp ) " inc-o vreme si-nca-o vreme..." ).

In acest sens, al experientei, iubirea, simtita ca o devorare trupeasca, poate insemna o inaltare spirituala ca aport cognitiv (etapa a cunoasterii de sine). "Miscarile viclene", ca o constatare ulterioara, par sa argumenteze ca, dupa trecerea "febrei" erotice adolescentine, urmeaza sentimentul unei pierderi iremediabile ("desert in stralucire"), iar efuziunea (fericirea, beatitudinea simturilor) a fost inselatoare. Cuvantul " viclene " este o amara remarca a tanarului care a pierdut iubirea pura cea intaie, ramanand o vreme cu ecourile nostalgice si usor ironice ale acesteia.

Niveluri:Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel a limbajului poetic, timpurile verbale prezinta evolutia iubirii, la nivel lexical se observa asocieri din emisfere incompatibile (a vanatorii, a corpului), ambiguitatea este create de metafore insolit.

Poezia este o viziune poetica a universului pulsatoriu si in expansiune, perceput prin simturi omenesti apparent autonome (vedere, auz) universal este rotund, symbol al perfectiunii, iubirea cauzeaza metamorfoze insolite, asemanator celor din eminescu.

Prozodie:La nivel prozodic, se regaseste tehnica ingambamentului ce consta in continuarea ideii poetice in versul urmator si cele 3 strofe neregulate.

VIZIUNEA DESPRE LUME: Ambiguitatea şi stranietatea viziunii lui NS despre univers  constau în faptul că poezia nu mai tratează realul in mod descriptiv, ci îl deformează după legile propriei subiectivitaţi. Dacă poezia romanticilor reprezenta un refugiu din societatea contemporană cu care geniul se afla într-o puternică antiteză, dacă expresioniştii căutau în poezie o modalitate de întoarcere la mituri şi valori tradiţionale, poezia acestui autor este exclusiv gratuită, reflectând jocul pur al fanteziei şi al limbajului.

Concluzie: Este considerata o capodopera a liricii erotice romanesti, individualizandu-se prin transparenta imaginilor si proiectia cosmica, prin originalitatea metaforelor si simetria compozitiei. Se creaza un univers original in poezie in care abstractul ia forma concreta, iar legatura dintre abstract si concret se realizeaza bivalent.

In opinia mea, poezia este o romanta cantabile a iubirii, care capata puteri demiurgice asupra sensibilitatii eului poetic, inaltandu-l in centrul lumii care la randul ei se reordoneaza sub forta miraculoasa a celui mai uman seniment. Stanescu nu mai este un poet al marilor elanuri, nu mai reprezinta niste sentimente cosmice, el nu mai simte ci vede sentimentele. Iubirea, tema universala a lasat si teritorii neexplorate, pe care Nichita Stanescu le-a cercetat remarcandu-se prin originalitate.

Eseu/Comentariu Tema si viziunea despre lume-Morometii, Marin Preda

Morometii

Marin Preda a fost un mare prozator contemporan, in opera caruia Destinul, Istoria si Timpul dicteaza placabil asupra existentei umane. Marin Preda va sustine ca adevarata literatura este cea realista, ca scriitorii trebuie sa se aplece asupra istoriei si a realitatii cotidiene, ca o opera are valoare numai daca transmite un adevar social si psihologic.

        Credincios crezului sau poetic, M.Preda a daruit literaturii romane romanul, cu  insemnatate majora “morometii”. Drama lui Moromete se declanseaza intr-un anumit timp istoric, cand satul patriarhal este invadat violent si dominat de puterea banului, care-l obliga pe taran sa faca din productia sa o marfaContinuand traditia inaugurata de Slavici, M.Preda urmareste patrunderea relatiilor de productie capitaliste in lumea satului.

Current: Ca formulă estetică, romanul lui Marin Preda se încadrează în realismul postbelic şi ilustrează, cu o mare putere de sugestie, sfârşitul romanului doric prin „renunţarea parţială la omniscienţă” şi naşterea unei obiectivităţi moderne în cadrul căreia autoritatea centrală – naratorul, „decade dindrepturi” prin suprapunerea „informatorilor”. Lumea satului este conturată într-o viziune realistă, prin sondările de tip psihologic ale vieţii personajelor, prin prezentarea ei, din interior. . Perspectiva realista presupune o intelegere a literaturii ca mimesis, in care autorul isi propune sa reflecte lumea ca intr-o oglinda, in toata complexitatea ei, creand in acelasi timp iluzia unei lumi adevarate, care respecta principiul cauzalitatii si al coerentei.

Specie roman-scriere epica in proza, pluriepisodica, cu acțiune complexă și de mare întindere, desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase și intrigă complicată.

Titlu: Titlul romanului este pluralul unui substantiv propriu si subliniaza obiectul de interes al scriitorului, intentia sa de a se oglindi existenta unei familii, de a face din romanul sau Saga familiei lui Ilie Moromete. Titlul Morometii asaza tema familiei in centrul romanului

Tema: tema familiei este una dintre cele mai prolifice din literatură, ea permiţând surprinderea unui complex proces de interrelaţionări umane. Complexitatea pe care o presupune ilustrarea unor astfel de relaţii impune desfăşurări epice ample. Această concepţie despre familie este evidenţiată mai ales în romanele care evocă o lume tradiţională, arhaică, crescută în spiritul respectului pentru valorile moştenite.

insa evolutia si criza familiei sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc al vremii, astfel ca romanul unei familii este si "un roman al deruralizarii satului" (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe).M.Preda, care sustinea ca "fara istorie literatura se asfixiaza", integraza drama autoiluzionarii si a consecintelor ei in realitatile social-istorice.De aceea in romanul sau analiza psihologieiaduc personajului se completeaza cu studiul aproape balzacian al societatii romanesti.

O alta tema este criza comunicarii, absenta unei comunicari reale intre Ilie Moromete si familia sa.Tema  timpului viclean, nerabdator, relatia dintre individ si istorie nuanteaza tema sociala.Criticul Eugen Simion considera drept tema centrala a cartii "libertatea morala in lupta cu fatalitatile istoriei".

Timp si spatiu: Fiind un roman, acţiunea cunoaşte o mare mobilitate în timp şi spaţiu aduc un plus de verosimiliate,În punctul iniţial, acţiunea e plasată cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, când timpul părea foarte răbdător cu oamenii, iar viaţa se scurgea fără conflicte mari. În spaţiul epic al lui Marin Preda funcţia acestui timp este paradoxală, el nu va mai avea răbdare şi va produce schimbări fulgerătoare în sânul ţărănimii, schimbări vizând destinul milenar al acesteia. Siliste gumesti

Un sfert din acţiunea primului volum se petrece de sâmbătă seara până duminică noaptea, adică de la întoarcerea Moromeţilor de la câmp şi până la fuga Polinei cu Birică.

Compozitie: Romanul este construit dintr-un numar mare de secvente care urmaresc conflicte si personaje din planuri diferite, dar dobandesc un sens unitar, prin circumscrierea lor in universul satului si al unei familii pe cale sa se dezbine. Ca tehnici de compoziţie, Marin Preda utilizează în primul volum tehnica decupajului şi naraţiunea lentă

Perspectiva narativa : Naratorul este obiectiv, relatează la persoana a III-a, iar viziunea sa se completează cu cea a naratorilor reflectori., Atitudinea scriitorului fata de lumea pe care o propune, este ceea a creatorului demiurg, care se proiecteaza in text ca narrator omniscient, omnipresent. Perspectiva naratorului obiectiv se completează prin aceea a reflectorilor –Ilie Moromete, în volumul I, şi Niculae, în al doilea volum.

Ca si Rebreanu, M. Preda credea ca adevarata valoare a unei opere literare, care-i asigura drumul spre universalitate, este continutul, care trebuie sa primeze asupra formei.

Cuvintele au doar o valoare functionala, fiind menite sa exprime precis intentia autorului. Credincios acestui crez, el respinge mestesugul stilistic, fiind preocupat doar de exprimarea exacta.  Dar stilul lui nu este lipsit de expresivitate si farmec.   O prima calitate a sa este limpezimea.

Preda se exprima clar, transparent.

Dar oralitatea stilului lui M.Preda nu rezulta din copierea limbajului taranesc.In ciuda unor cruditati verbale, scriitorul nu este un naturalist. Ca si Creanga si Caragiale, el stilizeaza vorbirea taraneasca urmarind un efect artistic.

Viziunea despre lume se conturează în roman mai ales prin perspectiva personajului Ilie Moromete asupra vieţii şi a întâmplărilor, personaj principal şi reflector al evenimentelor prezentate

2 momente iportante:

Cina-Nila, Achim si Paraschiv stau spre partea dinafara a tindei. Acest lucru sugereaza detasarea acestora si anticipeaza plecarea de acasa. Catrina este statornica; sta alaturi de ai ei. Aceste doua ipostaze evidentieaza ruptura din familie.Moromete sta deasupra tuturor, este capul familiei. Este aratata astfel pozitia lui superioara, privilegiata si tot astfel se pune in evidenta incercarea acestuia de a fi impartial.Cina arata relatiile dintre membri familiei si ierarhia din cadrul ei. Sunt surprinse mentalitati precum aceea ca femeia se ocupa de treburile casei, ii serveste pe toti si nu are nimic de spus. Cina anunta si contureaza principalele conflicte. Masa rotunda si mult prea mica la care familia cineaza nu ajuta in niciun fel la sporirea unitatii familiei

PLATA FONCIRIIEpisodul se desfasoara prin acumulare de gesturi, miscari, taceri ca intr-o piesa de teatru. Toate acestea alcatuiesc un scenariu de un profund efect comic. Tehnica folosita este cea a amanarii (Moromete amana sa plateasca, amana sa accepte schimbarea).Dupa ce-i ofera lui Jupuitu 1000 lei acesta se bucura si afirma ca l-a pacalit. Secventa reflecta filozofia de viata a lui Moromete care isi prelungeste iluzia ca poate trai ocolit de evenimente

Concluzie: Romanul "Morometii", veritabila saga a unei familii de tarani din spatiul rural interbelic, fixeaza in eternitate o realitate pierduta, aceea a satului romanesc traditional pe cale de disparitie, a ultimilor tarani arhaici, autentici, care se pierd treptat in negura devoratoare a timpului si a unei istorii necrutatoare. “Romancierul face o jumatate de pas indarat, dar proza devine mai complexa = diminuarea omniscientei nu ne permite sa aflam lucruri decat treptat.”nicolae manolescu.

In opinia mea, romanul morometii, me arata clar ca orice tipar existential, forjat de timp si obiceiuri poate fi naruit, inclusive viata taranimii, atat de specifica romaniei, s-a schimbat radical.